Investigaţiile imagistice prin rezonanţă magnetică (IRM) ale persoanelor care urmăresc cu regularitate filme pentru adulți au arătat modificări în creier similare celor pe care le prezintă alcoolicii şi dependenţii de droguri, arată un studiu recent al cercetătorilor britanici de la Universitatea Cambridge

 

Este posibil, însă, ca aceşti consumatori de pornografie să se afle într-o situaţie chiar mai dificilă decât alcoolicii ca urmare a faptului că „dependenţii de pornografie se vindecă mult mai greu decât consumatorii de droguri, pentru că imaginile pornografice rămân întiparite în minte pentru totdeauna"

 

La nivel cerebral, dependenţa poate fi explicată prin creşterile de scurtă durată a nivelului de dopamină, ceea ce îmbunatăţeşte pentru câteva ore starea de spirit a privitorului. Profesorul Mark Schwartz de la Institutul Masters & Johnson din St. Louis confirmă această plăcere de moment, sugerând faptul că „sexul pe Internet este precum heroina, îi acaparează şi pune stăpânire pe vieţile lor; şi este foarte dificil de tratat pentru că oamenii afectaţi nu vor să renunţe"

 

citiți articolul integral pe Semnele Timpului